Infertilitatea (sterilitatea) defineşte incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil după un an de convieţuire, în absenţa utilizării oricăror metode de contracepţie.

Aproximativ 10-15% dintre cupluri sunt infertile, şi contrar opiniei generale care incriminează în marea majoritate a cazurilor femeia ca etiologie a infertilităţii, se pare că aproximativ 40% din cazuri au etiologie feminină, 40% se datorează infertilităţii masculine, iar în 15-20% sunt implicaţi ambii parteneri.
Scăderea ratei natalităţii se datorează probabil creşterii dorinţei femeilor de a accede la nivele mai înalte de educaţie; căsătoria intervine astfel mult mai târziu, femeile utilizează mult timp metode de contracepţie, iar când îşi doresc un copil, poate fi uneori prea târziu.
De asemenea, rata mare a divorţurilor, nesiguranţa socială, utilizarea metodelor de contracepţie, bolile cu transmitere sexuală, toate pot determina o scădere a numărului de sarcini.

Studiile statistice au dovedit că există o scădere fiziologică a fertilităţii odată cu avansarea în vârstă, aceasta fiind maxima între 20 şi 24 ani, se reduce uşor între 25-29 ani şi apoi dramatic după 40 ani. Rata de succes a metodelor de reproducere asistată scade de asemenea odată cu avansarea în vârstă, de la mai mult de 40% sub 35 ani la 3% dincolo de 44 ani, dar se amplifică în mod semnificativ riscul de apariţie al unor anomalii genetice.

Alţi factori care pot fi implicaţi în infertilitate şi care sunt corectabili includ: · obezitatea
· fumatul (determină accelerarea declinului folicular, anomalii ale ciclului menstrual, anomalii ale gametului sau embrionului).
· drogurile (marijuana, cocaina)
· consumul excesiv de alcool

Medicina modernă dispune de metode multiple de contracarare a infertilităţii care vă stau la dispoziţie, în funcţie de patologia dumneavoastră.
Aşadar, dacă nu aţi reuşit să concepeţi un copil în decurs de 1 an, este bine să vă adresaţi medicului, pentru că TIMPUL CONTEAZĂ!
Evaluarea cuplului infertil este bine să includă, cel puţin la prima vizită, evaluarea ambilor parteneri.

Sursa: www.medcenter.ro
Dr. Adina MAZILU
Medic specialist endocrinologie.

Definiţie
Osteoporoza este o boală metabolică osoasă caracterizată prin scăderea masei osoase cu păstrarea raportului dintre faza minerală şi cea organică, deteriorarea microarhitectonicii ţesutului osos şi scăderea consecutivă a rezistenţei osului, cu creşterea riscului pentru fracturi.
Duritatea oaselor depinde de mărime si densitate. Densitatea osoasă depinde în mare parte de cantitatea de calciu, fosfor şi alte minerale din os. Când oasele conţin mai puţine minerale decât în mod normal atunci devin mai puţin rezistente şi astfel îşi pierd structura internă de suport. Osul este într-o schimbare continuă – osul nou este format şi cel vechi este înlăturat - proces care se numeşte remodelare. Un ciclu complet de remodelare dureaza 2-3 luni. Atunci când eşti tânăr corpul tău formează oase mult mai rapid decât le înlătura pe cele vechi şi aşa masa osoasă creşte. Maximul se atinge în jurul vârstei de 30 de ani. După această vârstă, remodelarea osoasă continuă, dar continui să pierzi mai mult decât se câstigă.
La menopauză, când nivelul estrogenului scade, densitatea osoasă la femei scade dramatic. Deşi mulţi factori contribuie la scăderea densităţii osoase, cauza principală la femei o constitue scăderea nivelului estrogenului din timpul menopauzei.
Riscul de a dezvolta osteoporoza depinde de cât de multă masă osoasă ai acumulat între 25-30 de ani şi cât de rapid o pierzi mai târziu. Cu cât masa osoasă e mai mare cu atât osteoporoza se instaleaza mai greu. Insuficienta administrare a vitaminei D şi a calciului din alimente va conduce la o masă osoasă mică şi va accelera pierderea densităţii osoase.

Osteoporoza reprezintă o stare de creştere a susceptibilităţii la fracturi datorită fragilităţii osoase. Densitatea osoasă scade după vârsta de 35 de ani şi scade şi mai rapid la femei după menopauză. Factorii de risc cheie pentru osteoporoză îi reprezintă factorii genetici, lipsa exerciţiilor, lipsa de calciu şi vitamina D, antecedente personale de fracturi din timpul perioadei de adult, fumatul, consumul excesiv de alcool, greutatea corporală scăzută şi antecedente familiale de osteoporoză. Pacienţii cu osteoporoză nu prezintă simptome până în momentul în care apar fracturi.
Organizaţia Mondială a Sănătătii a stabilit un criteriu de diagnostic (pentru femei caucaziene, în postmenopauză) bazat pe măsurarea densităţii minerale osoase la nivelul scheletului central (coloană, şold) prin metoda absorbţiometriei duale cu raze X (DXA) şi calcularea scorului T .

Osteoporoza se caracterizează prin scăderea densităţii minerale osoase (DMO=BMD) sub - 2,5 deviaţii standard faţă de valoarea medie a femeii adulte tinere de 30 ani (scor T< -2,5 DS ). Dacă se compară DMO cu a indivizilor de aceiaşi vârstă se calculează scorul Z. Scăderea scorului Z sub –1,5 DS sugerează o formă de osteoporoză secundară. Aceste criterii neglijează însă microarhitectura osului (Fig. nr.5).

Osteopenia sau masa osoasă scazută se defineşte prin scăderea densităţii minerale osoase sub o deviaţie standard faţă de valoarea medie a femeii tinere adulte (30 ani), mai precis scor T= între -1 şi -2,5 DS.

Osteoporoza severă este forma în care există pe lângă scor T< - 2,5 DS şi o fractură de fragilitate, cel puţin, în antecedente; de asemenea dacă scorul Z (compararea cu cei de aceeaşi vârstă) este sub - 2 DS.

Frecvenţa în populaţie
Osteoporoza reprezintă cea mai frecventă boală metabolică osoasă. La femei fractura osteoporotică este de 3 ori mai frecventă faţă de bărbaţi. Fracturile osteoporotice au consecinţe semnificative pe morbiditate şi mortalitate.

Incidenţa fracturilor patologice cu vârsta ( Incidenţa anuala la 1000 femei)
Tasările (fracturile) vertebrale apar cel mai frecvent în osteoporoza de postmenopauză şi produc deformări: cifoză, scre în înălţime.
Fractura de la nivelul coloanei vertebrale se poate manifesta:
- adesea asimptomatic, doar 30% apar ca evenimente clinice;
- durere acută de spate, exacerbată de ridicarea de greutăţi şi care se ameliorează la repaos ;
- durează 1-2 luni, după care fie se remite, fie rămâne o jenă surdă, datorată contracturii musculaturii paraspinale, consecinţă a alterărilor biomecanice date de colapsul spinal;
- cifoză anterioară ( deoarece fracturile coloanei vertebrale sunt de obicei la nivelul versantului anterior al corpului vertebral ) antrenând scădere în înălţime.


Fractura de col femural, complicaţia cea mai gravă în osteoporoza senilă, rareori spontană, de regulă prin cădere, este mai frecventă la bărbaţi. Se asociază adesea cu fractura la nivelul radiusului distal. Invaliditatea permanentă după fractura de col femural apare în aproximativ 50% din cazuri, iar rata de mortalitate este mare: 24% în primul an.
Fracturile de antebraţ distal sunt cauzate în majoritate de căderi, au o incidenţă similară între sexe, nu antrenează un exces de mortalitate, dar pot determina complicaţii de tip: distrofie simpatică reflexă.


Dezideratul major în managementul osteoporozei este diagnosticarea şi iniţierea terapiei înainte de apariţia primei fracturi osteoporotice.


Dr. Alice Burcea
Medic Specialist Endocrinoligie
MEDCENTER Bucureşti

Incepem cu cateva reguli simple si observatii referitoare la procurarea alimentelor:
Nu este bine sa se consume apa in timpul mesei, pentru ca apa dilueaza sucurile gastrice.
Apa se bea fractionat pe parcursul zilei, in cantitate de 1,5-2 litri, in functie de masa corporala.
Sunt autori care recomanda consumul a peste 2 litri de apa pe zi, ceea ce nu este in contradictie cu afirmatia anterioara. Un meniu echilibrat, care contine in buna masura fructe si legume proaspete, va asigura cantitatea respectiva de apa. Se stie foarte bine ca fructele si legumele in stare proaspata contin o proportie semnificativa de apa.

Alimentele trebuie consumate cat mai proaspete, si cat mai aproape de starea lor naturala, adica prepararea termica trebuie sa fie redusa la minim. Folosirea cuptorului cu microunde trebuie evitata; unele studii recente arata ca acest fel de procesare duce la degradarea brutala a proteinelor si aparitia unor produsi toxici in alimentul supus incalzirii cu microunde.

La prepararea termica a alimentelor folositi vase de inox sau email. Evitati cele de teflon sau aluminiu, care ambele la temperatura ridicata si in contact cu alimentele genereaza compusi toxici si cu potential cancerigen.

Alimentatia echilibrata inseamna consumul unei varietati de produse; trebuie evitat pe cat posibil consumul cu precadere a unui anumit grup de alimente. De exemplu, o greseala frecventa o reprezinta pranzul constituit din carne cu cartofi, repetat mai multe zile la rand. Pe langa riscul pe care acest meniu il prezinta din punct de vedere al saraciei aportului nutritiv, asocierea de tip proteine + amidonoase poate duce la cresterea in greutate.

Este bine sa va limitati la fructele si legumele de sezon. Consumati-le din belsug primavara, vara si toamna, atunci cand le puteti procura proaspete de la piata. Altfel, veti cumpara produse de sera, care sunt mult mai sarace in nutrienti, si foarte posbil tratate cu diverse ingrasaminte chimice.
Evitati fructele si legumele de import!
Chiar daca sunt mari si fara cusururi aparente, preferati-le pe cele autohtone, cu mai multe neregularitati. In general, fructele si legumele de import, cu exceptia celor cu certificari ecologice, sunt tratate din greu cu pesticide. In plus, sunt acoperite cu diverse substante pentru a li se incetini procesul natural de oxidare – si aceasta pentru a avea cat mai mult timp un aspect atragator.
Daca v-ati intrebat vreodata de ce marul acela mare si frumos pe care l-ati cumparat de la supermarket nu are nici un gust, sau de ce rosia cumparata de la aceeasi sursa are gust cam de orice, numai de rosie nu, atunci nu va inselati in nedumerirea Dvs.
Plantele isi produc in mod natural substante care sunt menite sa le apere de daunatori – ele confera gustul si mirosul specific. Atunci cand plantele sunt stropite cu diverse substante chimice, se inhiba producerea acestor substante. In plus, stimulentii artificali de crestere sunt de asemenea folositi masiv.
Rezultatul este acel fruct insipid si inodor de care aminteam mai inainte ... Din pacate, asa cum am aratat in inceputul articolului, lipsa gustului si a mirosului produselor nu este cea mai grava consecinta a chimizarii agriculturii.

Bibliografie:
[1] P. Chirila, M. Chirila, N. Macovei, E. Capetti, Bolnavul ca victima ... Raspunsul medicinii naturiste, Editura Christiana, 2000.
[2] G. E. Griffin, World without cancer: The story of Vitamin B17, American Media, 1996.
[3] P. Chirila, Alimentatia echilibrata a omului sanatos, Editura National.

Hipertensiunea Arteriala (HA) este probabil cea mai frecventa afectiune intilnita intr-un cabinet de medicina interna.

DIAGNOSTIC
Hipertensiunea arteriala consta in cresterea presiunii sanguine peste limitele normale.
Aceste valori normale sunt:
- sistolica (obtinuta in timpul contractiei cardiace) : intre 110 mm si 140 mm Hg;
- diastolica (obtinuta in timpul pauzei dintre contractiile cardiace) : intre 70 si 90 mm Hg;
Clasificarea gradelor de hipertensiune arteriala, in Europa, sunt:
                       sistolica        diastolica
TA optima             <120         <80
TA normala          120-129      80-84
TA normal inalta   130-139      85-89
HTA Gradul 1       140-159      90-99 (Usoara)
HTA Gradul 2       160-179      100-110 (Moderata)
HTA Gradul 3         >180          >110 (Severa)

Valorile tensionale obtinute depind in mare masura de pozitia corpului pacientului.
O crestere a TA prin schimbarea pozitiei pacientului din clinostatism (orizontal) la ortostatism (vertical) pledeaza pentru HTA de tip primar (esentiala), in timp ce o crestere a TA prin schimbarea pozitiei pacientului din ortostatism in clinostatism sugereaza HTA secundara.
Tensiunea arteriala NU se masoara in pozitie asezat.
Tipurile de HTA (primara versus secundara) se diferentiaza net prin mecanismele de producere.
Daca pentru HTA primara mecanismele fiziopatologice sunt complexe, intricate si uneori chiar necunoscute, pentru cea de tip secundar exista cauze bine definite, in cadrul unor afectiuni in care HTA reprezinta doar o parte a morbiditatii (exemplu: stenoza de artera renala, feocromocitom, Sindrom Cushing etc).
Simptomatologia HTA variaza dramatic de la pacient la pacient, intre absenta totala a simptomatologiei ( HTA mai este numita si “ucigasa tacuta”) si cazurile franc simptomatice in care complicatiile aparute la organele “tinta” (rinichi, cord, circulatie cerebrala si cea sistemica etc) se manifesta clinic.

Pentru HTA primara, cele mai frecvent intalnite simptome sunt:
- cefalee matinala, mai ales occipitala;
- vertij de intensitati variate, mergand pana la impiedicarea ambulatiei;
- palpitatii, care, in functie de durata si/sau intensitatea lor pot duce si la stari pre/perisincopale;
- dispnee (respiratie grea) de efort urmata de dispnee de repaos;
- fatigabilitate generala; tulburari de vedere;
- edeme periferice;
- impotenta sexuala;
- epistaxis (hemoragie nazala) sau hematurie – sange in urina (ca modificari la nivel vascular).
Pentru HTA secundara exista de asemenea simptome sugestive cum ar fi polidipsie (sete pronuntata) /poliurie (eliminare de urina in exces), miastenie secundara scaderii ionului K, cefalee prelungita, diaforeza (transpiratie abundenta), vertij postural.
In construirea diagnosticului diferential al HTA primare versus secundare, o pondere importanta o are si anamneza personala & familiala, stilul de viata (fumat, alcool,droguri, anticonceptionale etc), comorbiditati (boala cardiovasculara, diabet zaharat, dislipidemii, obezitate viscerala, glomerulonefrita cronica, boala polichistica renala, aldosteronism, etc), varsta la debutul afectiunii, tratamente anterioare cu corticosteroizi sau estrogeni, tipul de activitate profesionala (activa vs. statica vs. stresanta) etc.
Examenul clinic al pacientului hipertensiv include masurarea inaltimii/greutatii, aspect general (obezitate tronculara vs. difuza), palparea/ascultarea arterelor, examen cardiac complet (dimensiunea cordului, sufluri, zgomote suplimentare etc), a abdomenului (sufluri de artera renala stenozata, rinichi polichistic/hidronefrotic palpabil), examenul extremitatilor (edme periferice).
Investigatiile necesare pentru confirmarea diagnosticului de HTA, includ determinari ale potasiului circulant, a creatininei, ureeei, a colesterolului total, a HDL si LDL, a trigliceridelor, a hemoglobinei glicozilate si a examenului microscopic si chimic al urinei pe de o parte, pe de alta parte necesita electrocardiograma, echocardiografie, eventual radiografie cardiopulmonara, si, suspectand HTA secundara, ecografie abdominala, Doppler de artere renale. Deasemeni, este recomandat si un examen oftalmologic care trebuie sa includa si examenul fundului de ochi.


Dr. Adrian MILEA
Medic specialist medicina interna

Sforaitul este o boala si nu un moft, care afecteaza deopotriva barbatii si femeile. Acest lucru il spun doctorii care au descoperit de mai mult timp mecanismul prin care se produce acest zgomot nocturn deosebit de deranjant.

In Europa 45 la suta din populatie sufera din cauza sforaitului, iar pentru un sfert dintre acesti oameni fenomenul s-a cronicizat.

Sforaitul devine o problema reala atunci cand fenomenul apare in cadrul unui cuplu si este cu atat mai deranjant pentru partener cu cat somnul acestuia este mai superficial. Pe langa faptul ca impiedica un somn odihnitor si profund al partenerului, sforitul reprezinta o sursa de frustrare si culpabilizare pentru persoana care sforaie, aceasta simtindu-se adesea vinovata pentru problemele aparute in cuplu.

Intr-adevar, sforaitul poate fi o problema serioasa pentru parteneri, aceste cupluri inregistrand o rata mai ridicata a divorturilor. De cele mai multe ori somnul sotiei este cel afectat de zgomotele nocturne ale sotului. Un studiu efectuat de cercetatorii Centrului de Perturbari ale Somnului din cadrul Centrului Medical al Universitatii Rush, care a evaluat mai multe cupluri in care sotul fusese diagnosticat cu apnee obstructiva in somn , a aratat ca privarea de somn produce tensiuni maritale si duce la ostilitate.

Partenerii persoanelor care sforaie pierd, in medie, doi ani de somn din viata, este concluzia unui studiu realizat de medicii britanici. Dintre cei 2.000 de adulti care au participat la acest studiu, 85% au indicat ca relatia ar merge mai bine daca partenerul ar putea sa-si rezolve problema legata de sforait . 55% dintre respondenti au indicat ca sforaitul le-a afectat si viata sexuala . Partenerii persoanelor care sforaie spun ca se simt iritati, frustrati si suparati si se plang ca fac greseli la serviciu, din cauza faptului ca nu se pot odihni cat trebuie in timpul noptii. Adesea, rezolvarea problemei presupune dormitul in camere saparate, insa nu de putine ori degradarea relatiilor dintre parteneri a dus la divort.

Cauze
In timpul somnului, muschii palatului bucal (palatul moale), ai limbii si ai gatului se relaxeaza atat de mult incat caile aeriene superioare se ingusteaza si ingreuneaza eliminarea aerului din plamani. In timpul expirului, aerul trece cu o viteza mai mare prin caile aeriene obstruate si produce vibrarea muschilor foarte relaxati rezultand suieratul specific.

Cu cat mai ingustate sunt caile aeriene cu atat aerul va trece mai turbulent si sforaitul mai puternic. Poate fi o problema ocazionala sau poate fi cronic.